Tratamentul cu isotretinoin (Roaccutane) in acneea severa

Home » Sanatate » Tratament » Tratamentul cu isotretinoin (Roaccutane) in acneea severa
Decrease Font Size Increase Font Size Marime text Tipareste pagina

Acneea severa se caracterizeaza prin chisturi adanci, inflamatie, leziuni intinse ale pielii, cicatrici. Medicul dermatolog poate stabili schema de tratament in functie de gravitatea leziunilor.

Trebuie mentionat ca tratamentul acestei forme de acnee este unul puternic si de durata, iar de aceea pacientului i se cuvine sa aiba incredere in reusita tratamentului prescris de medicul la care a apelat.




acnee

De asemenea, rabdarea este una din calitatile pe care trebuie sa le posede orice persoana care sufera de acnee severa.

Cu toate ca au fost semnalate si unele forme mutilante de acnee severa, ce au necesitat un tratament de lunga durata, marea majoritate a cazurilor au fost tratate cu succes.

Exista unele forme de acnee severa cu chisturi foarte mari, iar in acest caz, medicul dermatolog poate recurge la extragerea lor pe cale chirurgicala. In alte cazuri de inflamatie foarte puternica a chisturilor, se poate injecta intralezional o solutie de corticosteroid foarte diluata, ce are menirea de a calma inflamatia si de a preveni cicatricile.

Cel mai eficient tratament care exista la ora actuala este medicamentul numit Roaccutane ce are ca substana activa Isotretinoinul, o forma de vitamina A si se prezinta sub forma de capsule. O cura cu acest medicament dureaza, in general, intre 16 si 20 de saptamani.

Isotretinoinul actioneaza asupra celor patru factori care predispun o persoana la acnee: productia excesiva de sebum, obstructia porilor pielii, bacteria Propionibacterium acnes si inflamatia. Pentru cei mai multi dintre pacienti este necesara o singura cura de tratament, care duce la o remisie de la mai multe luni la mai multi ani.

Cu toata eficacitatea sa, acest medicament nu se poate prescrie tuturor pacientilor datorita numeroaselor efecte adverse, dintre care cel mai sever este cel teratogen (malformativ). De asemenea, este contraindicat femeilor in perioada fertila.

Alte efecte adverse care mai pot aparea sunt: durere puternica in piept ori abdomen, probleme de deglutitie sau deglutitie dureroasa, durere puternica de cap, vedere incetosata sau ameteli, dureri osoase sau articulare, greata, voma, diaree, hemoragie rectala, uscarea mucoaselor nazala, oculara, faringiana si depresie. Daca constata unul dintre efectele mentionate, pacientul trebuie sa ia imediat legatura cu medicul sau.

In timpul administrarii de Izotretinoin, pacientii trebuie monitorizati permanent, cu toate ca foarte multi dintre ei tolereaza bine tratamentul. In cursul curei, trebuie sa se efectueze analize de sange, deoarece pot aparea unele modificari neasteptate, ca de exemplu cresterea colesterolului.

Cand este luat cu toata precautia, sub strict control medical si permanenta monitorizare, tratamentul acneei poate avea reusita. Este foarte important ca Isotretinoinul sa fie administrat asa cum a fost prescris.  In caz contrar, se poate ajunge la recidiva. Dupa o cura completa de tratament, toate sau cele mai multe dintre leziunile de acnee se vor vindeca, iar pacientii pot observa niste pete rosii acolo unde au fost prezente acele leziuni. Petele rosii vor disparea in 6-8 saptamani si nu reprezinta cicatrici.

Este bine de stiut ca pentru un numar mic de pacienti este nevoie uneori de mai multe cure cu acest medicament pentru a tine sub control acneea severa.



Daca iti plac articolele noastre, intra in comunitatea Demoiselle.ro inscriindu-te la NewsLetter AICI. Nu-ti fie frica, nu te vom deranja obsesiv cu mesaje! In plus, te poti dezabona oricand daca nu vei mai dori sa receptionezi emailuri de la noi.
 Demoiselle

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *