Cum poti combina exercitiile pentru slabirea ideala?

Home » Diete » Sfaturi slabit » Cum poti combina exercitiile pentru slabirea ideala?
Decrease Font Size Increase Font Size Marime text Tipareste pagina

“Ce sa fac, sa alerg in fiecare zi sau sa ridic greutati? Care e mai eficienta pentru a scapa de grasime?” Sunt intrebari pe care toata lumea si le pune atunci cand incearca sa dea jos cateva kilograme.




Daca ar fi posibil sa alegem o singura categorie de exercitii, acelea ar fi cele aerobice,precum alergatul, inotul, ciclismul si asa mai departe, adica exercitiile de anduranta, care ard mai multe calorii.

Din fericire, putem sa le imbinam, doar asa au un efect maxim. Pentru a slabi in modul cel mai eficient trebuie sa faci si fitness, si alergari. Fiecare arde caloriile in felul sau.

slabire

Fitness-ul, care presupune exercitii anaerobe (fara prezenta oxigenului), arde relativ putine calorii (din care si mai putine grasimi) in timpul sesiunii de antrenament, insa continua sa arda si dupa aceea, datorita procesului de refacere a muschilor. Pe scurt, fitness-ul ne ajuta sa dam jos grasimea si a doua sau a treia zi dupa ce am “tras de fiare”, chiar si atunci cand stam culcati in pat.

In schimb, exercitiile aerobe (aerobice) ard foarte putine calorii in repaus, insa ard mult mai multe, mai ales grasimi, in timp ce ne antrenam.

Desigur, trebuie sa invatam sa alegem cele mai eficiente exercitii dintr-o anumita categorie. Daca cineva face 300 de repetari cu o gantera usoara nu inseamna ca devine un exercitiu aerobic? Sau daca face alergare de viteza pe distante foarte scurte, precum sprinturile, nu devine alergatul anaerob? Ba da, tocmai asta e ideea, dar trebuie retinut ca atunci cand facem exercitii dintr-o anumita categorie, trebuie sa le facem in modul cel mai eficient. Asa ca in loc sa facem repetari infinite cu o gantera usoara, mai bine alegem inotul, iar in locul sprinturilor, genoflexiuni cu greutate in spate sau impins la presa.

Inca o intrebare ce merita raspuns – cum le amestecam? Cea mai folosita metoda e sa facem exercitiile aerobice, mai ales alergatul, dupa antrenamentul de forta, se pare ca da rezultate foarte bune, mai ales pentru cei care vor un corp cat mai ferm. Invers, a face aerobicele inainte, mai ales daca dureaza o ora sau mai mult, afecteaza antrenamentul de fitness si ne impiedica sa scoatem rezultate optime din el. Si alte combinatii sunt valabile, precum sesiuni de forta intrerupte de scurte sesiuni de alergari/inot sau alt exercitiu, insa cel mai important lucru e asta – nu trebuie sa exageram.

Nu intotdeauna cand lucrezi pana la epuizare ai si rezultatele cele mai bune. Un studiu recent chiar arata ca cei care lucreaza foarte intens, desi ard mai multe calorii pe moment, slabesc mai putin pe parcursul unei luni comparativ cu cei care se antrenau moderat. Explicatia-cei care “trageau” pana la epuizare nu mai aveau energie sau chef pentru alte activitati normale din timpul zilei, si ele consumatoare de calorii, precum plimbatul, ci doar stateau in pat pentru a se
reface.

Inca un sfat important – e foarte bine sa dozam efortul pe zile si in functie de capacitatea noastra de refacere. Astfel, e o idee foarte proasta sa facem antrenament de forta (plus aerobic) in fiecare zi daca apartinem tipului de corp slab, care se reface greu dupa efort. Pentru oamenii care nu isi revin asa repede e indicat sa faca 3-4 sedinte de fitness pe saptamana, eventual fiecare urmata de ceva alergare sau alt exercitiu aerobic, insa mai moderat fata de cei care se refac usor.

Daca exista timp si corpul o permite, la zilele astea se mai pot adauga 1-2 zile in care se poate face doar aerobic, insa o regula trebuie respectata cu sfintenie

Sa nu uitam insa cel mai important lucru atunci cand vrem sa slabim – oricate exercitii am face, e foarte greu ca ele sa aiba efectul dorit daca nu avem si o dieta adecvata.

Credit foto: potamos.photography / Foter / CC BY-ND




 Demoiselle

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.