Saptamana 16 de sarcina

Home » Sarcina pe saptamani – Evolutia sarcinii pas cu pas  »  Saptamana 16 de sarcina

Deja a patra luna se termina odata cu saptamana 16 de sarcina si te indrepti cu pasi repezi spre jumatatea acestei perioade extraordinare din viata ta.

In perioada asta, doar doua cuvinte sunt de baza: crestere si dezvoltare. Odata cu o grija crescuta, e de la sine inteles.

Urmareste-ne si pe Google NEWS

Fatul creste si se dezvolta si in perioada asta. Tu cresti doar in greutate, o nimica toata fata de ceea ce se va intampla mai tarziu. Pe copil foarte probabil sa nu-l simti inca miscand, insa acel moment e foarte aproape, la cateva saptamani sau chiar mai putin distanta.

Sa vedem insa ce se intampla deocamdata:

Copilul in saptamana 16 de sarcina


In a 16-a saptamana, nu e neobisnuit ca fatul sa aiba chiar si 15 centimetri lungime, asa cum poti constata la ecografie. Tot cu ajutorul acestui test poti afla, mult mai concludent decat saptamana trecuta, daca sexul copilului va fi feminin sau masculin.

Poate ca tie iti pasa de asta – desi n-ar trebui – insa lui nici prin gand nu-i trece sa-i pese de ceva, orice, este mult prea ocupat cu “alea lui”. In principiu, asta inseamna ca se misca incontinuu, sughite, inghite lichid si creste. Tot corpul lui creste, organele devenind din ce in ce mai pronuntate, mai functionale, mai apropiate de stadiul de adult. Chiar si aspectul e asta. Daca anterior era ca un “extraterestru”, adica avand capul foarte mare fata de restul corpului, in acest punct deja partea inferioara a “luat-o inainte” si asa va fi pana la finalul sarcinii. Picioarele i se lungesc si ii apar chiar si unghii.

Si grasimea isi face aparitia in mod consistent sub pielea sa extrem de fina, in timp ce bataile inimii chiar pot fi auzite cu ajutorul unui aparat special.

Ceea ce il face si mai uman e ceva ce te va bucura dupa nastere, dar ceva ce acum nu poti inca vedea cu ochiul liber – fatul tau zambeste. E felul lui de a comunica, indirect, cu tine si cu mediul din jur. Mediu pe care il simte tot mai pregnant, mai ales zgomotul si lumina puternica, de care se teme de acum.

Mama in saptamana 16 de sarcina


In principiu, continui ceea ce ai inceput, din ce in ce mai temeinic. Ca si copilul tau, cresti, insa doar in greutate, desi probabil nu esti asa fericita cu acest aspect. Nu te speria, e normal, la urma urmei. Vei lua, in mod normal, undeva de la o jumatate de kilogram pana chiar la peste 1 kilogram in greutate in fiecare saptamana ramasa pana acum.

Alte efecte neplacute sunt provocate de hormonii sarcinii, adica progesteron si estrongen, iar cel pe care il vei simti cel mai des e faptul ca ti se infunda nasul sau chiar iti curge, desi nu esti racita. Atentie: Nu trebuie sa folosesti spray-uri nazale in aceasta situatie, ii poate dauna celui mic.

In rest, nimic senzational nu ti se va intampla, dar trebuie sa ramai in garda. In primul rand, fa-ti cateva analize, mai ales din acelea care depisteaza sindromul Down la copii. Nu uita sa discuti si cu doctorul, in functie de diversi parametri, el iti mai poate recomanda si alte analize, nu ezita sa le faci.

Ca trebuie, in rest, sa ai un regim de viata sanatos, e de la sine inteles. Mananca si bea “curat”, cu mancare naturala si dormi suficient, daca se poate pe o parte sau alta. Nu o faci pentru tine, ci pentru viata care creste in tine.

Saptamana 16 in imagini


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.