Saptamana 9 de sarcina

Home » Sarcina pe saptamani – Evolutia sarcinii pas cu pas  »  Saptamana 9 de sarcina

Saptamana 9 de sarcina e una a transformarilor, in care sarcina ta ia o noua turnura.

Mai precis, se termina etapa embrionara si ceea ce va deveni copilul tau se numeste acum fetus sau fat (Aici poti vedea, daca esti curioasa, evolutia fatului in imagini, pas cu pas). Cu aceasta ocazie, schimbarile fizice se accelereaza si ele.

Urmareste-ne si pe Google NEWS

Poti spune, daca e sa pastram spiritul de gluma (de altfel necesar cand treci printr-o incercare dificila si lunga precum sarcina, ca, in sfarsit, nu mai ai inauntrul tau un extraterestru, ci o fiinta care incepe sa arate precum un om. Un om foarte mic, e drept, de mai putin de 3 centimetri si care abia acum incepe sa-si defineasca trasaturile. Si, ceea ce e cu adevarat emotionant in aceasta saptamana, un om care incepe sa…miste, cu mentiunea ca nu vei simti acest lucru.

Hai sa vedem ce trebuie sa retii despre aceasta saptamana:

Mama in saptamana 9 de sarcina

Saptamana a 9-a de sarcina e una in care unele dintre simptome incep sa se domoleasca, altele sa se accentueze. In primul rand, incepe sa se reduca semnificativ sensibilitatea sanilor, proces care va mai dura cateva saptamani. Asta e o veste buna, intrucat e foarte probabil ca te saturasei de valul de senzatii pe care le aveai acolo. In schimb, dimensiunea sanilor continua sa creasca, fiind un pas normal spre pregatirea nasterii.

Starile de rau s-ar putea diminua si ele in aceasta saptamana, precum si alte „indispozitii”, fiind o perioada de trecere, dar inca n-ai scapat de ele definitiv.

Alte procese continua neabatute. Cel mai probabil, unul dintre ele e ingrasarea si, daca esti ca majoritatea femeilor, vei simti ca „pui pe tine”, putin cate putin, de la o saptamana la alta.

Nervozitatea e si ea la cote destul de ridicate, dar probabil ca deja te-ai obisnuit cu lucrul asta, precum si cu schimbarile de dispozitie care te fac uneori sa plangi „din senin” si sa devii din ce in ce mai nemultumita de corpul tau. Tine minte ca asta e de cele mai multe ori in mintea ta, chiar daca ai mai pus cateva kilograme in plus.

Tot hormonii, mai precis progesteronul, iti provoaca si alte neplaceri, in primul rand flatulenta, care poate deveni extrem de neplacuta si jenanta pentru orice femeie. Nu uita nici acum – este totusi ceva normal. Poti imbunatati situatia, chiar si asa, avand grija la ce mananci, evitand prajelile, dulciurile, bauturile carbogazoase, alimentele picante. Poate fi si o buna ocazie sa treci pe un stil de viata sanatos, daca nu ai facut-o deja, cum era oricum normal.

Trebuie sa ai grija si la faptul ca s-ar putea sa-ti apara niste vergeturi, din moment ce oricum cresti in greutate. Pentru a le preintampina, hraneste-te si hidrateaza-te bine, eventual ia si un supliment cu zinc, dar ai putea apela si la creme sau uleiuri anticelulitice. Cu o singura conditie – sa nu contina substante care pot dauna bebelusului, de asta ar trebui sa ceri si sfatul doctorului tau in legatura cu ele.

Aminteste-ti si sa-ti suplimentezi alimentatia cu niste vitamine si minerale special concepute pentru aceasta perioada a graviditatii.

Sus


Copilul in saptamana 9

Devenit deja fat prin pierderea „cozii” embrionare, micutul din tine face progrese uimitoare, desi dimensiunile sale sunt undeva intre 2 si maxim 3 centimetri. Degetele incep sa ii creasca, precum si nasul sau urechile. Tot acum incepe si crearea unor organe interne care in scurt timp se vor putea numi ficat, vezica si asa mai departe.

Foarte important, de acum are „liber la miscare”. Fara „coada” mai sus pomenita, dar si datorita faptului ca i s-au format articulatiile mainilor si picioarelor si intrucat deja a capatat caracteristicile fizice care il fac sa simta stimulii, fatul va incepe sa-si miste si membrele, dar si sa se miste pe el cu tot „corpul sau”.

In schimb, capul ii e tot mare, insa nu la fel de mare precum in celelalte saptamani, mai ales ca si corpul sau a inceput sa fie mai „solid”.

Mai e mult pana departe, insa. Ai intrat pe ultima suta de metri a trimestrului 1 de sarcina si schimbarile importante inca asteapta sa vina.

Sus


Saptamana 9 in imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.